Ați fost Duminică la biserică? Întreb copiii claselor I și a II-a. Unii au răspuns Da, alții Nu. Apoi am încercat să aflu niște motive pentru care nu au fost la biserică elevii. Unul într-un fel, altul în alt fel. Fiecare în mod aproape rușinat încearcă să ticluiască scuzele lor, la fel de puerile.
Unul dintre copii m-a impresionat în mod special. „Domnu’, eu nu am mers la biserică pentru că s-a îmbolnăvit bunica”. „Dar părinții tăi? De ce nu ai mers cu ei?” Face o pauză suspectată de meditație, apoi zice cu aere de om mare: „Ei nu au vreme de biserică domnu’. Ei cu piața, picnicul. Dacă nu mă ia bunica, eu nu pot să merg, e bolnavă acum, dar când se face bine o să merg”.
O ador pe bunica asta. Sper să se facă bine cât mai curând. E bunica ce reușește a ține în viață bisericile pline de igrasie ale satului românesc. Din nefericire, partea activă a bisericii practicante este formată din pensionari bătrâni, care în vacarmul războiului tehnologic, reușește cu greu a mai smulge câte un nepot din casa părinților, prea ocupați cu prea multă activitate seculară.
Privesc cu foarte mare îngrijorare viitorul, plecând de la această formă de interes sau mai degrabă dezinteres, ce se întinde ca o plagă națională. Când vor pleca din bordeiele lor, aceste bătrânele vor lua cu ele în mormânt și biserica. Vor mai rămâne doar liliecii și porumbeii și podurile pline de viespi.
Odată cu acest fenomen, se va înțelege în sfârșit că biserica înseamnă oameni, mădulare vii în Trupul lui Hristos, iar nu pietre și tablă zincată. Stimați părinți! Mergeți la biserică! Duceți-vă copiii la altar! Învățați-i respectul față de Dumnezeu! Spuneți-le că sunt veșnici! Că au suflet! Că sunt după Chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Învățați-i să își hrănească și sufletul! Ei nu au independență volițională. Ei nu pot merge singuri, ei (copilașii) trebuie duși la biserică. Trebuie să fie stimulați, încurajați și determinați la acțiune. De aceea, responsabili pentru ei și viitorul lor suntem noi adulții, părinții, tutorii lor.
Dă Doamne sănătate bunicilor, nepoților, dar mai ales părinților, care au cele mai multe resurse pentru slujire și implicare. Altfel vom avea un efectiv neputincios format din bunici prea bătrâni să mai impresioneze și nepoți prea fragezi pentru a resuscita ceva. Ne facem timp pentru multe, mai puțin pentru suflet. Avem o biserică și bătrână și bolnavă și la fel de neputincioasă. Gândiți-vă că părinții de astăzi sunt bunicii de mâine. Întreb: oare vor mai ști drumul spre biserică copiii copiilor noștri?
Avem speranțe. Credem. Așteptăm o trezire spirituală. Pare imposibil. Știu. Dar e dreptul fiecăruia la speranță.
Noutati Crestine 
A republicat asta pe CrestinTotal.ro.